poza peluza sud 20 de ani

Peluza Sud 97 nu cedează. Toți fanii lui FCU sunt așteptați pe Extensiv!

   Suporterii din Peluza Sud 97, cei care au ales să suțină proiectul lui FCU Craiova, formația care a plecat anul trecut din Liga 4, nu direct din Liga 2, precum cei de la CSU Craiova, au suferit prea mult în ultimii ani. Dar se pare că autoritățile locale din Bănie nu țin cont deloc de acest lucru și încearcă să îi umilească pe fanii care nu au aderat la proiectul lui Mihai Rotaru cu orice preț. Deși oficialii celor care nu au reușit să obțină la Timișoara palmaresul Universității Craiova sunt conștienți că ultrașii lui FCU pot să strângă la orice oră cel puțin 1.000 de suporteri, la meciul de pe Extensiv cu CSU 2, totuși aceștia le-au dat fanilor echipei pregătite de Nicolo Napoli doar 300 de bilete la prețul de 2 lei. Însă susținătorii lui FCU nu au dreptul să își achiziționeze contra cost nici un bilet în alt sector din stadion.

Peluza Sud 97 cheamă toți fanii pe Extensiv!

   Dar cu toate aceștia fanii lui FCU sunt deciși să meargă pe stadionul Extensiv în număr cât mai mare, deoarece au încredere că în ultimul ceas oficialii celor de la CSU își vor da seama că ultrașii din Peluza Sud 97 merită respectul cuvenit pentru anii în care au slujit culorile Universității Craiova, dar mai ales că formează o mare masă de suporteri. Astfel, ultrașii echipei din Liga 3 se vor întâlni vineri, în jurul orei 11:00, în locul bine știut de toți fanii lui FCU, și vor merge în marș către stadionul Extensiv. La acest meci sunt așteptați să vină și fanii din țară ai echipei pregătite de Nicolo Napoli. Conducerea clubului FC Universitatea Craiova a trimis și hârtia oficilală către cei de la CSU cu privire la numărul de bilete pe care fanii din PS.97 le doresc.

autor Daniel Vlad