CS Sopot FC U Craiova

Craiova debuteaza cu succes in Cupa Romaniei!

   FC U Craiova a disputat astazi primul meci din cupa impotriva formatiei de liga a 5-a CS Sopot, pe stadionul lor. In ciuda gerului si al ninsorii abundente, suporterii echipei noastre au fost prezenti in numar mare la meci si au facut spectacol ca de obicei.

   Prima repriza a jocului s-a dovedit a fi neasteptat de echilibrata. Gazdele s-au aparat foarte bine iar portarul lor, desi putin cam supraponderal, a facut un meci mare. Alex Raicea a reusit in cele din urma sa deschida scorul undeva la jumatatea reprizei, insa sopotenii nu s-au temut sa atace si au reusit egalarea. Minutele s-au scurs iar pauza prindea cele doua echipe la egalitate, 1 la 1.

   Dupa reluarea jocului, Craiova a reusit faca 2-1 prin Mihai Dina iar apoi a marcat si golul 3 intr-un interval de timp relativ scurt. Gazdele, asemeni celorlalte echipe mici intalnite de noi in acest sezon, s-au prabusit psihic dupa aceasta schimbare de pe tabela. Au urmat apoi si alte goluri ale alb-albastrilor iar meciul s-a incheiat cu scorul de 6 la 1.

   Intr-o nota de incurajare pentru echipa din Sopot, trebuie spus ca in ciuda scorului, acestia au facut un meci foarte bun mai ales in prima repriza. Diferenta de o liga nu s-a simtit, acestia jucand mai bine ca unele echipe din liga a 4-a.

   Cu ocazia meciului de astazi s-a putut observa importanta lui Mihai Dina, revenit la noi in pauza de iarna. El este unul din putinii jucatori solizi ai echipei noastre, capabili sa joace in conditii meteo nefavorabile. De-a lungul turului, alb-albastrii au suferit enorm in meciurile desfasurate in astfel de conditii, echipa noastra fiind una preponderent tehnica. O lista a meciurilor problematice din tur poate fi gasita la finalul acestui articol (link).

   Asteptam cu nerabdare avansarea in etapele superioare ale Cupei Romaniei, aceasta fiind sansa noastra de a ne lupta cu echipe de renume inca din acest sezon.

cupa romaniei